Președinta Maia Sandu a discutat, la Oslo, despre cooperarea energetică și economică, și despre aprofundarea relațiilor diplomatice

Șefa satului și-a încheiat vizita de stat din 6-7 mai 2024 în Regatul Norvegiei, efectuată la invitația Majestăților Lor Regele Harald al V-lea și Regina Sonja. Vizita de stat este cea mai înaltă formă de vizită diplomatică, reflectând un parteneriat solid și relații bilaterale strânse. Este pentru prima dată când un președinte al Republicii Moldova vizitează Norvegia. 

Delegația Președintei i-a inclus pe viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, pe ministrul Energiei, Victor Parlicov, și pe ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Norvegia a demonstrat o solidaritate deosebită față de Republica Moldova în ultimii doi ani. De la începutul războiului din Ucraina, guvernul norvegian a acordat Moldovei asistență financiară nerambursabilă în valoare de 55 de milioane de euro. Din această sumă, 35 de milioane de euro au fost destinate achiziționării gazelor naturale, contribuind la securitatea energetică a țării noastre. Adițional, 42 de milioane de euro au fost oferite prin intermediul agențiilor ONU și altor organizații internaționale pentru a sprijini eforturile Moldovei de a asigura condiții demne pentru refugiații ucraineni și de a susține comunitățile care îi găzduiesc.

În cadrul vizitei, Prim-ministrul Jonas Gahr Støre a anunțat un nou ajutor în valoare de 30 de milioane de euro. Președinta a declarat: „Ne propunem ca acest ajutor nerambursabil să contribuie la consolidarea securității energetice și la îmbunătățirea sectorului educației.”

Cu Prim-ministrul Støre, șefa statului a discutat și despre relațiile economice. Republica Moldova a semnat, acum un an, Acordul de liber schimb cu Asociația Europeană a Liberului Schimb (EFTA), din care face parte și Norvegia. Odată ratificat de Oslo, documentul va deschide noi oportunități pentru producătorii moldoveni pe o piață stabilă, cu o putere de cumpărare înaltă, totodată făcând țara noastră mai atractivă pentru investitorii norvegieni. 

Tot astăzi, Moldova și Norvegia au semnat un memorandum pentru consolidarea cooperării în domeniul energiei. Documentul semnat de miniștrii energiei, Victor Parlicov și respectiv, Terje Aasland, deschide calea potențialelor investiții în proiecte ce vor spori reziliența sectorului energetic. 

Președinta Maia Sandu, de asemenea, a avut întrevederi la Parlamentul norvegian, Institutul Norvegian pentru Relații Internaționale și a purtat discuții cu studenții de la Universitatea din Oslo. 

În semn de apreciere pentru ospitalitatea norvegiană, Președinta Maia Sandu a găzduit un eveniment cultural, unde au participat Prințul moștenitor, Haakon și Prințesa moștenitoare, Mette-Marit. În cadrul evenimentului au fost expuse lucrările Valeriei Duca, o pictoriță moldoveancă stabilită la Oslo și au fost prezenți acordeonistul Radu Rațoi și mai mulți vinificatori moldoveni ale căror vinuri sunt prezente pe piața norvegiană. 

La Oslo, șefa statului s-a întâlnit și cu reprezentanții comunității de moldoveni din Norvegia. 

Totodată, Președinta a salutat deschiderea în această vară a unui oficiu diplomatic norvegian la Chișinău, care va contribui la aprofundarea relațiilor bilaterale.

Comments (0)
Add Comment