Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit astăzi, cu un mesaj de Ziua internaţională împotriva corupţiei în care a subliniat că, de-a lungul timpului, corupția a adus daune majore Republicii Moldova și cetățenilor ei. „Corupții mari au furat zeci de miliarde de lei din bugetul statului, adică de la oameni, bani ce ar fi trebuit să fie investiți în securitatea energetică a țării, în dezvoltarea localităților, în drumuri mai bune, în spitale și școli moderne, în sistemul de apărare. Corupția a slăbit și a discreditat instituțiile statului, iar la un moment dat a ajuns o amenințare semnificativă pentru continuarea parcursului democratic și pentru securitatea Republicii Moldova”, a menționat Președinta Maia Sandu.
De asemenea, șefa statului a subliniat că problema corupției sistemice, cu care se confruntă cetățeanul zi de zi, este la fel de dăunătoare și supărătoare. „Aceasta reduce accesul la servicii medicale și educaționale de calitate, împiedică creșterea afacerilor și sufocă dezvoltarea economică a țării, reducând numărul locurilor de muncă și alungând oamenii din țară în căutarea oportunităților economice în altă parte. Corupția afectează în modul cel mai direct bunăstarea și viața oamenilor. Astăzi, de Ziua internaţională împotriva corupţiei, să ne reafirmăm cu toții angajamentul de a lupta cu acest flagel”,a punctat Președinta Maia Sandu în mesajul său.
Potrivit șefei statului, reforma justiției, dar și consolidarea independenței și capacității instituțiilor de combatere a corupției sunt elemente cheie în această luptă. Curățarea tuturor instituțiilor publice, la nivel central și local, de persoane corupte este o sarcină majoră a Guvernului și a organelor de drept. „Îmi exprim recunoștința față de oamenii onești care muncesc pentru combaterea corupției – anchetatori, procurori, inspectori de integritate, judecători, polițiști. Îmi exprim aprecierea față de munca jurnaliștilor de investigație și a organizațiilor societății civile din domeniu, care dezvăluie actele de corupție și contribuie la consolidarea sprijinului popular în lupta împotriva corupției”, se mai arată în mesajul Președintei.
La fel, șefa statului și-a exprimat respectul față de fiecare cetățean care nu admite să primească ori să dea mită. „Trebuie să fim recunoscători și cetățenilor care semnalează actele de corupție, luptă pentru dreptate, nu cedează presiunilor și nu renunță să scoată corupția la suprafață, iar corupții – să fie deferiți justiției. Este foarte important sprijinul extern de care ne bucurăm în lupta noastră împotriva corupției. Doar împreună putem scoate țara din zona gri a corupției”, a conchis Președinta Maia Sandu.