Situația curentă din regiune și impactul umanitar al conflictului militar din Ucraina, au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrei Natalia Gavrilița cu membrii delegației Congresului SUA. Oficialii au remarcat că evoluțiile din țara vecină au afectat în mod direct statul nostru, pe plan economic și social, Republica Moldova fiind acum una dintre țările din prima linie, implicată în gestionarea crizei refugiaților.
Prim-ministra s-a referit la acțiunile autorităților, orientate spre asigurarea protecției persoanelor care caută un refugiu în țara noastră. De asemenea, Natalia Gavrilița a apreciat sprijinul partenerilor americani în combaterea corupției, subliniind că reformarea sectoarelor cheie și fortificarea instituțiilor statului rămân prioritare pentru Executiv.
„Lupta cu corupția și instituirea bunei guvernări este în ADN-ul Guvernului nostru. Chiar dacă, din momentul instituirii acestui Cabinet de miniștri, suntem constant loviți de mai multe crize, asta nu ne dezbate din calea noastră de a instaura o justiție corectă pe care oamenii acestei țări o așteaptă de foarte mult timp și o merită”, a spus Natalia Gavrilița.
La rândul său, Congresmenul Stephen Lynch, Președintele Subcomitetului pentru Securitate Națională din cadrul Comitetului pentru Supraveghere și Reformă, a încurajat Executivul să continue implementarea agendei de reforme, dar și acțiunile pentru susținerea persoanelor sosite din Ucraina.
„Atenția întregii lumi este îndreptată în aceste zile spre regiunea voastră și războiul din Ucraina, iar Moldova a reușit să impresioneze comunitatea internațională prin generozitatea cu care primește și are grijă de vecinii refugiați, dar și profesionalismul și eficiența cu care tratați această criză. Depuneți un efort impresionant. În același timp din momentul investirii acestui Guvern, ne-ați convins pe toți că sunteți determinați să luptați cu corupția, să luptați pentru buna guvernare, statul de drept și mai ales drepturile omului. Acestea sunt valorile pe care și noi le punem mai presus de toate”, a menționat congresmenul american.