Modernizarea infrastructurii, implementarea proiectelor la nivel local și importanța valorificării resurselor financiare externe disponibile pentru dezvoltarea regiunii după modelul european au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate din raionul Cimișlia și Basarabeasca.
Șeful Executivului a menționat că, în anul 2024, eforturile autorităților vor rămâne concentrate pe agenda europeană a țării noastre, în contextul deschiderii negocierilor de aderare la UE, accentuând perspectiva accesării de fonduri necesare pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor. De asemenea, premierul a îndemnat aleșii locali să beneficieze de Programul guvernamental „Satul European 2” – în anul curent, prioritate vor avea proiectele de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă.
„Soluțiile pentru aproximativ 80% din problemele existente pot fi găsite la nivel local, prin mai multă responsabilitate asumată și prin utilizarea instrumentelor necesare pentru creșterea veniturilor. În același timp, puteți miza în continuare pe ajutorul Guvernului, ori de câte ori aveți nevoie. Problemele noastre sunt comune în toată țara și doar prin colaborare le vom putea rezolva gradual și vom reuși să construi Europa la noi acasă”, a spus premierul Dorin Recean.
În cadrul ședinței, s-a discutat despre reforma sistemului de asistență socială RESTART, dar și despre Programul național de împădurire, lansat de președinta Maia Sandu. Totodată, aleșii locali au abordat subiecte ce țin de amalgamarea voluntară, reabilitarea drumurilor naționale, lipsa planurilor urbanistice și implementarea proiectelor transfrontaliere.