Prim-ministrul Dorin Recean a mers la o întreprindere ce activează în domeniul  transporturilor, la Briceni

Prim-ministrul Dorin Recean a discutat, astăzi, cu Nuțu Pop, care împreună cu familia sa a dezvoltat o afacere în domeniul transporturilor. Întreprinderea „PAT-9” deține 200 de autobuze și microbuze cu care prestează servicii de transport al călătorilor pe rutele locale și interurbane din Briceni. De asemenea, zilnic asigură transportul a circa 8000 de angajați pentru mai multe companii importante din toată țara.


Proprietarul afacerii a relatat că, în anii 2000, a cumpărat fostul parc de autobuze din Briceni și de atunci a reușit să modernizeze serviciile de transport din raion, dar și să investească în alte afaceri conexe – transportul de mărfuri, un centru de testare auto, service și magazin de piese auto. A fost printre primii transportatori care a implementat plata cu cardul bancar în transportul public.


Nuțu Pop mai dezvoltă o afacere agricolă: prelucrează 385 de hectare de teren în raion, iar pe teritoriul parcului a construit, cu suportul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, un siloz de cereale cu uscătorie, cu o capacitate de 8000 de tone. 


Nuțu Pop este mândru că a asigurat circa 300 de localnici cu locuri de muncă, mulți dintre aceștia fiind alături de el încă de la începuturi. Acum el planifică să procure utilaje noi pentru procesarea și prelucrarea produselor agricole.


Prim-ministrul a felicitat întreprinzătorul pentru spiritul său antreprenorial și l-a încurajat să-și extindă activitatea și să analizeze toate oportunitățile oferite de programele guvernamentale de susținere a mediului de afaceri.

Comments (0)
Add Comment