Prim-ministrul Moldovei discută cu locuitorii din Lăpușna despre dezvoltarea locală și calitatea vieții

Programele realizate de Guvern pentru accelerarea dezvoltării localităților, dar și problemele cu care se confruntă cetățenii din regiune au fost discutate de prim-ministrul, Dorin Recean, și locuitorii satului Lăpușna.

Șeful Executivului a apreciat contribuția oamenilor din Lăpușna și a administrației locale la amenajarea unui sat iluminat, aprovizionat cu apă și în întregime gazificat.

Potrivit premierului, calitatea vieții oamenilor va crește și mai mult, odată cu finalizarea  proiectelor din cadrul programelor Guvernului „Satul European” și „Satul European Expres”. Autoritățile rămân concentrate pe realizarea agendei europene a Republicii Moldova, a specificat șeful Executivului, accentuând că deschiderea negocierilor cu Uniunea Europeană va oferi în perspectivă acces la fonduri suplimentare, importante pentru modernizarea infrastructurii din întreaga țară.

„Continuăm să construim Europa la noi acasă și să punem bazele unui stat prosper. Guvernul susține prin programe concrete satele și orașele Moldovei. Prioritatea noastră este să protejăm cetățenii – să asigurăm pacea și stabilitatea, să dezvoltăm economia și  infrastructura pentru a crea mai multe locuri de muncă bine plătite și servicii publice de calitate”, a spus premierul Dorin Recean.

În discuții, cetățenii au vorbit despre importanța reformării sistemului de asistență socială pentru stimularea angajării persoanelor în câmpul muncii, necesitatea recalculării pensiilor, reabilitarea drumurilor locale, precum și susținerea sectorului agricol, în special a agricultorilor mici. În acest context, prim-ministrul Dorin Recean a subliniat că Guvernul depune efort pentru a găsi fonduri suplimentare pentru a diminua impactul crizelor și a investi în creșterea economică a țării, majorarea salariilor și deschiderea unor noi locuri de muncă.

威而鋼 alsmedia.com/content/gallery/original/8c9b72df68c7e1034b793b5943d8e17e.jpg” alt=”gallery images”/>
Comments (0)
Add Comment