Primăria Chișinău îndeamnă cetățenii să utilizeze transportul public, pentru a evita crearea ambuteiajelor din preajma cimitirelor din oraș

Zeci de muncitori sunt antrenați zilnic în municipiul Chișinău, în vederea finalizării procesului de amenajare a infrastructurii rutiere din preajma cimitirelor din Capitală.

Potrivit Primăriei Municipiului Chișinău, lucrările, în acest sens, vor continua și în această săptămână.

„Săptămâna precedentă au fost depuse eforturi pentru remedierea situațiilor de avarie din zonă. În săptămâna curentă vor continua lucrările de amenajare, inclusiv de aplicare a marcajului rutier”, a declarat Vitalie Mihalache, în cadrul ședinței serviciilor operative ale Primăriei Chișinău din 29 aprilie.

Totodată, în următoarea perioadă, pentru evitarea creării ambuteiajelor, șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană a îndemnat cetățenii să folosească transportul public.

„Recomandăm celor care se vor deplasa la Cimitirul „Sfântul Lazăr” să utilizeze transportul public. Astfel, vom avea mai puține situații de ambuteiaje și inconveniență. Luăm în considerație toate acele solicitări, inclusiv toate indicațiile care ne-au fost date. Mai mult, itinerariile se definesc și vor fi difuzate, obligatoriu, în transportul public municipal și pe paginile web ale Direcției”, a mai spus Vitalie Mihalache.

Primăria Municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Mobilitate Urbană, va depune tot efortul pentru a asigura cu confort toți locuitorii și oaspeții Capitalei, care se vor deplasa către cimitirele din oraș sau în sectorul Centru, pentru a oficia focul haric la Slujba de Învierii, care va avea loc în noaptea de 4 spre 5 mai.

Comments (0)
Add Comment