Primarul general Ion Ceban propune ca deconectările la apă și canalizare să înceapă de la Guvern, Parlament și Președinție, iar angajații să meargă „la copăcel să își facă nevoile”

„Această întreprindere este condusă de un consiliu de administrare, unde membri PAS, erau până în luna noiembrie și membri a Consiliului de administrare și pentru fiecare lună au primit salariu, fiecare dintre ei.
Acești membri, inclusiv știau toate problemele de la Apă Canal, dar nu au mișcat un deget. Am propus ca deconectările să înceapă de la Guvern, Parlament, Președinție, așa ca la WC să meargă la copăcel, și nu sunt de vină cu nimic ceilalți angajați din instituții, dar atâta nesimțire din partea Guvernării nu am văzut nici într-un caz.

Dar ce se va întâmpla cu spitalele, instituțiile strategice, dar ce se va întâmpla cu sistemul de încălzire fără apă. Sunteți atât de agramați că ați vrut să mă faceți pe mine vinovat, dar de fapt oamenii înțeleg cât de ipocriți sunteți.

Prostiile îndrugate chiar de prim-ministra Gavriliță că va trimite inspecția financiară”, a declarat Ceban.

Edilul spune că insistă să fie convocat CSE „Transferați banii pentru prostiile făcute de voi întreprinderea strategică pentru țară să continuă să lucreze și totodată ar fi bine să trimiteți inspecții financiare la Termoelectrica, Aeroport, Vamă, Metal Feros și alte instituții care tare este important lumea să afle ce se întâmplă și acolo.

Apropo, dacă se va opri apa pe timp de îngheț, rămânem fără rețele de apeduct. Se vor forma fisuri peste tot.

La ședința CSE de câteva zile în urmă nici nu a fost abordat subiectul 78 de milioane de lei este datoria „Apă Canal” pentru energia electrică, formată în ultimele 2 luni din cauza scumpirilor la gaze și electricitate. Aduc aminte că decizia ANRE de a scumpi lumina a fost luată în 13 minute și alte scumpiri la fel se fac foarte repede, pe întuneric departe de ochii lumii.
Toate prostiile lor le justifică cu contextul regional și războiul din Ucraina, pe când cei de la „Apă Canal”, și restul, parcă nu ar avea aceleași circumstanțe.

„Apă Canal” nu are de unde acoperi aceste datorii care s-au creat în urma scumpirilor efectuate de către guvernarea PAS. Primăria Chișinău recent a acoperit o altă gaură financiară la „Apă Canal”, de 130 milioane de lei, care au creat-o foștii gospodari ai Chișinăului, încă din 2015”, a declarat Ceban.

Edilul afirmă că în realitate, Guvernul PAS are obiective de falimentare a întreprinderii, punerea totală în responsabilitatea primăriei și „Apă-Canal” și debitarea a tot felul de prostii și invocarea de implicare a factorului extern care nu are nicio legătură cu scumpirile care le-au făcut ei la toate serviciile.
„Municipalitatea, chișinăuieni transferă anual Guvernului 23 de miliarde de lei, iar înapoi îi revine 2,5 miliarde de lei sau aproximativ 12%.

Sunt doua soluții azi: Guvernul este obligat ca în regim de urgență ori să schimbe metodologia și să ajusteze costurile la cel puțin acoperirea cheltuielilor operaționale, dar și a creditelor precedentelor administrații 2013-2014. Iar dacă e să rămână situația curentă, Guvernul trebuie să achite integral gaura de 300 de milioane de lei care urmează să fie în 2023 din cauza scumpirilor și reajustarea tarifelor reale care ar permite depășirea situației de criză”, a conchis Ion Ceban.

CEBAN ION
Comments (0)
Add Comment