Judecătoria Strășeni a decis plasarea primarului localității Dereneu, Vasile Revenco, sub control judiciar pentru o perioadă de 30 de zile, respingând solicitarea procurorilor de aplicare a arestului preventiv.
În cazul avocatului Marin Sardari, reprezentant al preotului afiliat Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, procurorii au cerut aceeași măsură preventivă, iar instanța urmează să se pronunțe.
Alte două persoane reținute în urma confruntărilor de la biserica din Dereneu vor fi cercetate în libertate, cu interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova. În total, șase persoane au fost reținute pentru 72 de ore după evenimentele din 10 februarie, când aproximativ 150 de enoriași, alături de preoți ai Mitropoliei Chișinăului, au forțat cordonul poliției și au intrat în lăcașul de cult.
Potrivit Poliției Naționale, în timpul acțiunilor au fost ultragiați carabinieri, au fost sustrase stații de comunicare, iar în mulțime ar fi fost implicate femei pentru a facilita ruperea cordonului. Autoritățile califică incidentul drept o provocare și o încălcare gravă a ordinii publice.
Tensiunile au continuat și la sfârșitul săptămânii trecute, când forțele de ordine au intervenit din nou pentru a preveni escaladarea conflictului dintre cele două comunități creștin-ortodoxe din localitate.
Surse citate de TVR MOLDOVA susțin că primarul ar avea antecedente penale pentru omor, iar avocatul Marin Sardari ar fi fost implicat anterior într-un dosar privind distrugerea bunurilor unui agent economic.
În context, Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei au condamnat violențele. Ministerul Culturii a precizat că biserica din Dereneu este monument istoric și aparține statului, fiind transmisă în 2019, pentru 50 de ani, în folosința comunității religioase „Adormirea Maicii Domnului”, afiliată Mitropoliei Basarabiei.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!