Agenția Proprietății Publice (APP) va organiza noi licitații pentru privatizarea a patru active ale statului, după ce procedurile anterioare s-au încheiat fără participanți. Pe lista proprietăților se află Hotelul Zarea din Chișinău, întreprinderea experimentală chimică „Izomer”, întreprinderea editorial-poligrafică „Știința” și editura didactică de stat „Lumina”.
Potrivit APP, termenul-limită pentru depunerea dosarelor a expirat fără ca vreun potențial investitor să-și manifeste interesul prin înscrierea la licitații.
Reprezentanții instituției anunță că, la pregătirea următoarelor proceduri, vor ține cont de observațiile și propunerile formulate de potențialii investitori în cadrul discuțiilor anterioare. Totodată, agenția va continua promovarea activelor pentru a atrage capital privat și a stimula dezvoltarea întreprinderilor.
Deocamdată, autoritățile nu au precizat când vor fi organizate noile licitații și nici dacă prețurile de pornire vor fi revizuite.
Hotelul Zarea, scos la vânzare pentru 106 milioane de lei
Hotelul Zarea urma să fie scos la licitație pe 20 octombrie, cu un preț inițial de 106 milioane de lei. Dosarele de participare puteau fi depuse până pe 19 octombrie, la ora 12:00, iar înscrierea presupunea achitarea unui acont de 10,6 milioane de lei.
Complexul hotelier este situat pe strada Anton Pann 4, în centrul Chișinăului. Imobilul are 12 etaje și include 137 de camere, o sală de conferințe și o cafenea. Suprafața utilă depășește 6.100 de metri pătrați, iar terenul aferent are aproximativ 31 de ari.
Datele prezentate anterior de APP arată că, în 2025, hotelul a înregistrat un profit de circa 28.800 de lei, cu peste 85% mai puțin decât în anul precedent, când câștigul a fost de aproximativ 196.700 de lei.
Înaintea licitației, autoritățile au examinat și mai multe scenarii pentru modernizarea complexului. Printre opțiunile analizate se numără renovarea clădirii existente, construirea unui corp nou în locul restaurantului actual și amenajarea unei parcări subterane.
Propunerile au fost discutate pe 8 octombrie, în cadrul unei ședințe a Consiliului Național al Monumentelor Istorice. APP a precizat că acestea sunt doar variante preliminare, iar realizarea eventualelor proiecte va necesita studii de specialitate, avize și autorizații, cu respectarea cerințelor privind protejarea patrimoniului cultural.