Procuroarea Anticorupție Victoria Furtună depune cerere la Procuratura Generală privind uzurparea puterii judecătorești

După ce a publicat primul său raport despre „corupția în justiție”, procuroarea Anticorupție, Victoria Furtună, a depus o cerere pe numele Procurorului General interimar.

Ea solicită „pornirea urmăririi penale pe faptul uzurpării puterii judecătorești și atragerea la răspundere penală a persoanelor implicate direct în procesul de uzurpare și menținerii forțate a influenței asupra puterii judecătorești”.

„În urma raportului efectuat, s-a stabilit cu certitudine, că un grup de persoane fizice și juridice, atât din cadrul partidului de guvernământ, cât și din sfera nonguvernamentală, având cunoștinte în jurisprudența Republicii Moldova, urmărind scopul uzurpării puterii judecătorești, au elaborat și emis mai multe proiecte de acte normative, care contravin principiului separației puterilor în stat, iar ca rezultat, însușind pe nedrept și lipsind în așa sens independența puterii judecătorești, în lipsă voinței poporului.

Or, circumstanțele stabilite, indică direct cum același grup de persoane cu roluri bine definite, care au elaborat și implementat proiectele de acte legislative în vederea modificării sistemului judecătoresc și al procuraturii, prin crearea premiselor de influență a factorilor externi, prin intermediul comisiilor de evaluare externă, au permis imixiunea puterii legislative și executive în sensul subjugării acesteia”, se arată în cererea depusă de Furtună.

Sesizarea la Procuratura Generală vine la o zi după publicarea unui raport, realizat de Furtună, despre corupția în justiție, în care afirmă că mai multe persoane din domeniu acționează concertat, prin intermediul „vettingului și pre-vettingului” pentru a subjuga sistemul judecătoresc, totul sub paravanul „reformei justiției”.

„Reforma în justiție – „calul troian” al partidului de guvernare pentru uzurparea puterii judecătorești în stat. Având la bază un scop vital pentru societate, curățarea justiției de corupție, aceasta s-a transformat într-un mecanism multifuncțional de care profită din plin un grup restrâns de oameni din conducerea statului.

Pe de o parte, este un mecanism represiv pentru „filtrarea” celor care vor servi docil guvernării și vor acoperi orice fărădelege legată de legislație sau banul public. Iar, pe de altă parte, este o sursă sigură de finanțare a elitelor partidului, în timp ce oamenii din teritorii „luptă” doar pentru idee.

Acest „motor” al corupției, cunoscut sub numele de vetting și pre-vetting, are „părinții” săi, ale căror nume sunt cunoscute și un sistem bine pus la punct, care este o capcană, în primul rând, pentru fiecare dintre noi și, în special, pentru partenerii externi din Uniunea Europeană și Statele Unite.

Actuala guvernare a primit mandatul poporului promițând o luptă aprigă cu corupția. Pentru a crea senzația îndeplinirii promisiunii electorale, partidul care deține puterea absolută în stat a inventat sintagma „sistemul se opune”. Asta în condițiile în care existau toate instrumentele legale necesare pentru a sancționa orice judecător sau procuror al cărui vinovăție era dovedită prin probe – instanțele de judecată, consiliile de autoadministrare, CSP și CSM.

Atunci a fost lansată Reforma în Justiție, cea mai mare escrocherie politică din toate timpurile.

Din acest moment a început pseudo-reforma, care a avut trei scopuri bine definite din start:

Crearea unui „ascunziș” și oferirea unei imunități pentru cei din justiție cu cele mai multe semne de întrebare referitor la integritatea lor – judecători, deciziile cărora au generat multiple condamnări ale Republicii Moldova la CtEDO, iar proprietățile multiple nu au nicio justificare.

La fel este și în cazul experților internaționali, atrași pentru o obiectivitate mai mare și plătiți cu salarii de zeci de mii de euro pe lună. Cei de la putere au închis ochii intenționat la păcatele unora dintre ei, primind niște votanți șantajabili, care își asumau orice decizie dictată de cei de la Chișinău.

Citește întreg articol pe unimedia.info.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment