Sindicaliștii din sectorul educației din România pichetează joi Palatul Parlamentului, unde au depus 160.000 de semnături pentru o inițiativă legislativă cetățenească ce vizează modificarea legilor educației.
Cadrele didactice solicită, între altele, reducerea numărului de elevi din clase, diminuarea normei didactice și revenirea la vechiul sistem de tarifare a plății cu ora. Potrivit sindicaliștilor, actualele reglementări afectează calitatea actului educațional.
Documentul înaintat Parlamentului include și măsuri destinate reducerii deficitului de cadre didactice în zonele rurale, izolate sau defavorizate, precum și stimularea tinerilor profesori să intre în sistem.
Printre propuneri se regăsește acordarea unei prime de instalare neimpozabile, echivalentă cu trei salarii de bază, pentru profesorii titularizați în aceste localități, cu obligația de a rămâne pe post timp de cinci ani.
De asemenea, sindicaliștii propun acordarea de burse speciale pentru studenții la profil pedagogic și pentru olimpicii internaționali.
Protestul este organizat de cele mai mari trei organizații sindicale din educație, iar inițiativa legislativă cetățenească reprezintă un mecanism constituțional care permite cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot să propună un proiect de lege pentru dezbatere în Parlament.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!