Primăria Municipiului Chișinău implementează în prezent un portofoliu de 30 de proiecte europene, în valoare totală de peste 200 de milioane de euro (aproximativ 4,5 miliarde de lei), cu sprijinul Uniunii Europene, prin granturi și alte instrumente de finanțare externă, a anunțat Mihai Cebotar, șeful Direcției Relații Externe a Primăriei.
Potrivit oficialului, 17 proiecte sunt active și se află în proces de implementare, vizând domenii precum digitalizarea turismului, dezvoltarea durabilă, mobilitatea urbană ecologică, gestionarea schimbărilor climatice, prevenția cancerului și promovarea bunăstării persoanelor vârstnice vulnerabile. Printre acestea se numără programe precum Interreg Europe ACROSS, DIGITALIZE, SUP4SUD, LONGEVITY, Interreg NEXT People Powered Tourism, Sponge City și Horizon Europe MICAD.
În paralel, Primăria continuă să aplice pentru noi proiecte europene, iar în prezent alte 4 proiecte se află în evaluare, iar alte 9 sunt în etapa de aplicare. Potrivit declarației lui Cebotar, acesta reprezintă cel mai mare număr de proiecte europene gestionate simultan de municipiul Chișinău.
Oficialul a subliniat și importanța colaborării cu partenerii europeni, în special cu autorități publice din România, inclusiv Alba Iulia, Cluj-Napoca, Suceava și București, pentru implementarea proiectelor comune care urmăresc consolidarea cooperării regionale și aducerea de beneficii concrete cetățenilor.
Detalii suplimentare privind implementarea proiectelor sunt disponibile pe pagina oficială a Primăriei Municipiului Chișinău și pe canalele oficiale de comunicare.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!