Protestatarii, împiedicați de poliție să instaleze corturi în curtea Președinției

Mulțimea adunată la Președinție a fost împiedicată de polițiști să instaleze corturi în curtea instituției prezidențiale, pentru a protesta non-stop. Reprezentanții forțelor de ordine i-au bruscat, intimidat și i-au împins violent pe oameni în stradă. Manifestanții și-au exprimat indignarea că li se încalcă dreptul constituțional de a protesta și de a instala corturi. 

Liderul protestelor anti-guvernare, Dinu Țurcanu, a reiterat că protestele organizate de Partidul „ȘOR” sunt pașnice și i-a îndemnat pe oameni să nu răspundă provocărilor. 

„Nu vă lăsați intimidați, nu răspundeți la provocări! Vă rugăm fără violență! Reprezentanții forțelor de ordine fac ceea ce știu mai bine – să intimideze și să bruscheze propriul popor, care a venit să protesteze pașnic. Rușine! Vom cere inițierea unui proces penal împotriva MAI, pentru acțiunile pe care le fac. Se tem de niște corturi. În pofida tuturor, vom protesta în continuare pașnic, non-stop, pentru a da jos actuala putere. Sunteți cu toții așteptați în „Orășelul Schimbării”. Poporul Republicii Moldova a obținut astăzi încă o victorie. Vă mulțumesc tuturor pentru curaj și demnitate! Demisia!”, a declarat Dinu Țurcanu.

Într-un final, câțiva manifestanți au instalat corturi, în stradă, lângă gardul de la Președinție. Totodată, polițiștii au format câteva cordoane, pentru a-i împiedica pe oameni să avanseze pe scările instituției prezidențiale. Oamenii au anunțat că vor protesta până când regimul PAS și al Maiei Sandu își vor da demisia și vor fi organizate alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate.

O altă acțiune de protest de amploare va avea loc duminica viitoare, 2 octombrie, ora 15:00, tot la Președinție.

partidul șorPreședințiaproteste
Comments (0)
Add Comment