R. Moldova ar putea produce ploi artificiale pentru a ajuta agricultorii

Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare anunță că R. Moldova ar putea produce ploi artificiale pentru a ajuta agricultorii să facă față secetei.

Mai exact, noua tehnologie include dotarea unei drone cu substanțe active cum ar fi sarea sau un amestec de diferite săruri în nori pentru a produce precipitații, cristalele încurajând condensarea care declanșează ploaia, transmite democracy.md cu referire la radiomoldova.md.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban, în Republica Moldova va fi creată o dronă pentru a provoca ploaie în norii care nu conțin precipitații, menționând că aparatul de zbor va fi echipat cu substanțe chimice care, intrând în reacție cu norii catalizatori, vor declanșa ploaia.

Vasile Șarban a precizat că experimentul, care este realizat în colaborare cu experți din România, se află în faza inițială.

„Acest lucru vrem să-l extindem și pe teritoriul Republicii Moldova, deci este acum în elaborare o dronă de producție moldovenească. Au fost deja importate aceste cartușe pentru reagentul activ care să fie instalate la dronă. Așteptăm deja să finalizăm testele înseși ale dronei, ca motorul să reziste, să aibă un parcurs minim, după care mergem deja la testările nemijlocite”, a menționat Vasile Șarban.

Potrivit lui Vasile Șarban, în ultimii doi ani, România deja a reușit să implementeze această tehnologie de provocare a precipitațiilor, dar prin intermediul aviației. Acesta mai spune că experiența țării vecine ne va ajuta să devenim mai rezilienți la secetă.

De cealaltă parte, ecologistul Anatolie Prohnițchi atenționează că folosirea substanțelor chimice pentru a produce ploaie artificială ar putea avea efecte dăunătoare asupra mediului, în special pentru om. În opinia acestuia, tehnologia respectivă ar trebui folosită doar în cazuri excepționale, cum ar fi seceta extremă.

„Eu am văzut așa dispozitive la o întrunire. Și pot spune că nu sunt benefice deoarece, pentru a fi ploi, este nevoie de a planta mai multe păduri, ceea ce nu prea să făcut în ultimii ani. Consecințele sigur că vor fi, pentru că este chimie, este artificial, nu-i natural, și sunt afectate și aerul, și solul, și produsele din plante. Această tehnologie se practică, dar în situații excepționale. Natura reglează singură, când se intervine, sunt consecințe”, a spus Anatolie Prohnițchi.

De menționat că această tehnologie este utilizată în zeci de țări, între care Statele Unite, China, India. Pakistanul a folosit pentru prima dată ploaia artificială ca să alunge smogul din Lahore, considerat unul dintre cele mai poluate din lume, potrivit Digi24.ro. Emiratele Arabe Unite folosesc din ce în ce mai mult însămânțarea norilor pentru a crea ploi artificiale în regiunile aride ale acestei țări afectate de secetă. Fenomenul a fost experimentat pentru prima dată în România de către fiziciana Ștefania Mărăcineanu în anul 1931.

Comments (0)
Add Comment