Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a susținut necesitatea introducerii TVA pentru tranzacțiile imobiliare noi, afirmând că măsura este una obișnuită în statele dezvoltate și are ca obiectiv consolidarea finanțelor publice.
Într-o declarație publică, deputatul a admis că implementarea reformei ar putea fi percepută ca bruscă, menționând că există argumente pentru o aplicare graduală a noilor reguli fiscale.
Marian a explicat că impactul asupra prețurilor locuințelor nu ar trebui să fie egal cu valoarea TVA, întrucât o parte din costuri includ deja taxe și impozite achitate anterior de dezvoltatori pentru materiale și servicii.
Totodată, acesta a afirmat că statul ar putea introduce măsuri compensatorii pentru cumpărătorii de locuințe, inclusiv prin programe de sprijin financiar.
Deputatul a subliniat că reforma fiscală este necesară pentru reducerea deficitului bugetar și a datoriei publice, precizând că facilitățile fiscale existente reduc semnificativ veniturile statului.
El a estimat că statul pierde anual între 20 și 25 de miliarde de lei din cauza scutirilor și cotelor reduse, ceea ce ar contribui la creșterea deficitului și a costurilor de împrumut.
Ministerul Finanțelor propune eliminarea scutirilor de TVA pentru tranzacțiile cu locuințe și terenuri destinate construcțiilor începând cu 2027, urmând ca TVA de 20% să fie aplicată la prima vânzare a imobilelor noi. Măsura a generat deja dezbateri în spațiul public.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!