Recensământul populației și locuințelor va începe pe 8 aprilie

Recensământul populației și locuințelor din Republica Moldova din acest an va începe pe data de 8 aprilie și se va desfășura până în luna iulie. Acest lucru este prevăzut într-un proiect elaborat de Biroul Național de Statistică.

Astfel, potrivit proiectului, perioada de colectare a datelor de recensământ se va efectua în perioada 8 aprilie – 7 iulie. Datele de recensământ despre persoanele care fac obiectul recensământului vor fi colectate fie în mod direct prin recenzarea (intervievarea) persoanelor în cauză, fie în mod indirect –din surse de date administrative sau private.

Informațiile colectate la recensământ vor fi folosite pentru calculul numărului populației rezidente a Republicii Moldova, pentru calculul indicatorilor de recensământ, cu dezagregare teritorială, precum și pentru constituirea bazei de sondaj pentru cercetări statistice în gospodăriile populației etc.

„Scopul recensământului este de a oferi informații de interes public despre populația rezidentă și locuințe pentru elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor, pentru argumentarea deciziilor de dezvoltare umană, pentru cercetarea științifică și dezvoltarea mediului de afaceri”, precizează BNS.

Proiectul hotărârii Guvernului cu privire la data de referință a recensământului populației și locuințelor în anul 2024 urmează să fie examinat și aprobat de Guvern.

Comments (0)
Add Comment