România și Republica Moldova se vor sprijini reciproc în misiuni și operații multinaționale

Guvernul de la București a aprobat marţi, printr-un memorandum, amendarea Acordului cu R. Moldova privind cooperarea în domeniul militar, introducându-se prevederi prin care cele două părţi se vor sprijini, în condiţii de reciprocitate şi pe bază de oportunitate, în toate aspectele referitoare la pregătirea şi participarea la misiuni şi operaţii în cadrul coaliţiilor multinaţionale sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului român, memorandumul are ca temă aprobarea negocierii şi semnării Protocolului de amendare a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău, la 20 aprilie 2012, amendat prin Protocolul semnat la Bucureşti, la 1 decembrie 2016.

„Prin acest memorandum, se modifică Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, în sensul introducerii unei prevederi prin care cele două părţi se vor sprijini, în condiţii de reciprocitate şi pe bază de oportunitate, în toate aspectele referitoare la pregătirea şi participarea la misiuni şi operaţii în cadrul coaliţiilor multinaţionale sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE, inclusiv în ceea ce priveşte sprijinul logistic, transportul, serviciile de telefonie şi internet, sprijinul financiar, medical şi evacuarea în situaţii de urgenţă”, precizează sursa citată.

De asemenea, sprijinul şi serviciile se vor acorda în aceleaşi condiţii ca şi cele aplicabile propriului personal participant la misiuni sau operaţii desfăşurate în afara teritoriului statelor celor două părţi, mai arată comunicatul Guvernului.

Comments (0)
Add Comment