România va acorda expertiză R. Moldova în domeniul finanțărilor europene

Despre aceasta a menționat subsecretarul de stat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene al României, Răzvan Popescu.
Potrivit acestuia, în acest scop, în luna noiembrie, cinci experți cu experiență din România vor veni la Chișinău pentru a împărtăși experiența lor cu colegii moldoveni, transmite infotag.md.

„România rămâne un partener de nădejde pentru Republica Moldova, oferind sprijin atât în plan instituțional, cât și în cadrul proiectelor comune, menite să aducă beneficii concrete pentru cetățeni. Integrarea europeană este singura opțiune care poate oferi cetățenilor Republicii Moldova prosperitate, stabilitate și securitate. 

Angajamentul României de a furniza sprijin practic Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, în bază de parteneriat strategic bilateral, rămâne unul dintre cele mai importante obiective de politică externă pentru statul român”, a spus Popescu.

Potrivit acestuia, în acest scop, este planificată semnarea unei declarații comune, care să pună baza unei cooperări aprofundate în ceea ce privește practicile europene, în beneficiul ambelor țări.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment