România va încheia cu R. Moldova un nou acord de asistenţă financiară

Republica Moldova va beneficia de un nou acord privind acordarea de asistenţă financiară nerambursabilă din partea României.

Anunţul a fost făcut de premierul român, Nicolae Ciucă, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu prim-ministra Natalia Gavriliţa, transmite democracy.md cu referire la Trm.md.

La rândul său, premierul moldovean a declarat că mizează pe ajutorul României în transformarea Moldovei într-un „stat european modern”.

„Vechiul acord semnat în 2010 a ieşit din vigoare anul acesta, în luna martie, dar ne-am angajat împreună să depunem eforturi, astfel încât să putem să prelungim valabilitatea acestuia”, a precizat Nicolae Ciucă.

Cei doi oficiali au mai discutat despre realizarea interconectării liniilor electrice între România şi Republica Moldova, construcţia podului rutier de la Ungheni, reducerea tarifelor de roaming, dar și despre avansarea accelerată a proiectelor bilaterale în domeniile-cheie.

„Urmărim dezvoltarea de proiecte în domenii precum justiţia şi afacerile interne, sănătatea, educaţia, munca, agricultura, cercetarea, cultura, mediul, apele şi pădurile, precum şi asistenţa oficială pentru dezvoltare. Sunt aşadar proiecte cu impact pozitiv pentru toţi cetăţenii, de susţinere a procesului de reforme şi a demersurilor lor, de dezvoltare şi modernizare”, a mai spus premierul României.

La rândul său, Natalia Gavriliţa a remarcat că relaţiile Moldovei cu România au ajuns într-un moment unic, când toate instituţiile de vârf – Preşedinţie, Parlament, Guvern – şi-au asumat un proiect de ţară axat pe integrare europeană.

„Acest deziderat îl vom putea realiza, aşa cum am spus, prin construcţia de noi poduri care să ne lege de Europa, iar drumul spre Europa, în mod natural, este prin România. Integrarea economică comercială şi în domeniul infrastructurii a României şi Republicii Moldova este garanţia unei integrări accelerate a ţării noastre în Uniunea Europeană”, a menţionat prim-ministra.

Moldova mizează pe ajutorul României în transformarea ţării într-un stat european modern, a mai spus Natalia Gavriliţa.

„Lupta împotriva corupţiei reprezintă precondiţia esenţială pentru dezvoltarea economică şi socială a Republicii Moldova. Aşa vom convinge cetăţenii noştri să revină şi să rămână acasă. Aşa vom consolida instituţiile statului, aşa vom atrage tot mai mulţi investitori să creeze locuri de muncă bine plătite pentru cetăţeni. Ne dorim şi noi mai mulţi investitori din România în Republica Moldova, iar Guvernul pe care îl conduc este garanţia că oamenii de afaceri vor începe să fie trataţi corect şi sprijiniţi în ţara noastră”, a precizat oficialul de la Chişinău.

Totodată, cei doi şefi de Guvern au reiterat că la începutul anului viitor va avea loc o şedinţă comună a Executivelor României şi Republicii Moldova.

Amintim că Natalia Gavriliţa întreprinde o vizită de lucru la Bucureşti, unde urmează să se întâlnească şi cu preşedintele român, Klaus Iohannis.

Comments (0)
Add Comment