„Ruby”, „bomba plutitoare rusească”, aruncă amoniac în Marea Nordului, otrăvind ecosistemul marin

Nava cargo „Ruby”, numită de presă drept „bomba plutitoare rusească”, pentru că este avariată și transportă mii de tone de îngrășămant potențial exploziv, a aruncat o cantitate semnificativă de amoniac în Marea Nordului, otrăvind fauna și flora marină din zonă.

Incidentul a avut loc pe fundalul unor alte acțiuni suspecte în regiune, inclusiv distrugerea cablurilor de fibră optică din Marea Baltică, unde Rusia este văzută ca principal suspect. Vasul MV Ruby a devenit un simbol al riscurilor pe care Moscova le aruncă în fața Europei, într-o mișcare de-a dreptul sfidătoare.

Când nava a ajuns la Great Yarmouth, după ce Norvegia și Lituania au refuzat accesul în porturile lor, pe motiv că transporta o încărcătură extrem de periculoasă – nitrat de amoniu –, s-au ridicat numeroase semne de întrebare. Să nu uităm că această substanță este cea care a cauzat explozia devastatoare din portul Beirut în 2020.

Deși operatorii sperau să transfere încărcătura către un alt vas pentru a repara avariile, lucrurile s-au complicat când s-a descoperit că parte din îngrășăminte erau contaminate. Și atunci, fără prea multe explicații, MV Ruby a părăsit portul, navigând în larg, unde, se pare, încărcătura sa toxică a fost aruncată în mare, cauzând o poluare gravă a ecosistemului marin.

Graham Plant, vicepreședintele consiliului local din Great Yarmouth, și-a exprimat frustrarea: „Am fost asigurați că încărcătura este 100% sigură. Dar nu vreau doar siguranță, vreau o garanție de 110%. Cineva a decis să arunce această substanță în mare, și acum noi trebuie să suportăm consecințele.”

Și totuși, această poveste este mai mult decât despre poluarea apelor. Este vorba despre cum Kremlinul își testează rivalii, iar acest vas e doar un pion într-un joc mult mai mare. Jacob Kaarsbo, expert în securitate transatlantică, sugerează că Ruby a fost trimisă pentru a vedea cât de departe poate ajunge o navă rusească cu o încărcătură periculoasă înainte ca Occidentul să reacționeze.

sursa

rusia
Comments (0)
Add Comment