Rusia raportează un număr record de decese asociate COVID-19 în 24 de ore

Rusia a raportat marţi 973 de decese asociate coronavirusului, cel mai sumbru bilanţ zilnic al deceselor de la începutul pandemiei, informează Reuters.

 De asemenea, Rusia a înregistrat 28.190 de noi cazuri de infectare în 24 de ore, a declarat grupul operativ guvernamental pentru coronavirus.

Acest număr este unul dintre cele mai mari bilanțuri zilnice din lume, transmite The Moscow Times.

Rusia a raportat cifre record privind numărul de decese cauzate de Covid-19 în 10 din ultimele 14 zile, în contextul în care al patrulea val de SARS-CoV-2 se răspândește rapid în țară.

Bilanțul oficial total este de 218.345 de decese – cele mai multe din Europa – în vreme ce o analiză a Moscow Times arată că numărul total al morților se ridică, de fapt, la cel puțin 660.000.

Conform unor surse guvernamentale citate de publicația rusă, presa de stat a raportat că cel puțin 72 de regiuni din cele 85 ale statului au introdus fie vaccinarea obligatorie, fie plănuiesc să facă acest lucru pentru anumite categorii din populație, precum cei care lucrează în sectorul public, vânzări și sectorul ospitalității.

Doar 31% din populația Rusiei este vaccinată cu schema completă împotriva coronavirus, iar sondajele de opinie arată că mai mult din jumătatea țării nu intenționează să se vaccineze.

Unii oficiali chiar au propus să amendeze rușii care refuză să fie vaccinați – opțiune pe care Kremlinul nu o lua în considerare luni.

Comments (0)
Add Comment