Rusia și India urmează să producă în comun echipament militar făcând „progrese concrete” în negocierile pentru această cooperare, a declarat, miercuri, șeful diplomației lui Putin, Serghei Lavrov, după discuții cu ministrul indian de externe, la Moscova.
Serghei Lavrov a declarat într-o conferinţă de presă că o astfel de cooperare este „de natură strategică”, este în „interesul ambelor ţări” şi va contribui la asigurarea securităţii pe continentul eurasiatic, transmite democracy.md cu referire la digi24.ro.
El a declarat că Rusia a respectat dorinţa Indiei de a-şi diversifica furnizorii de echipamente militare şi că este pregătită să sprijine dorinţa autorităţilor de la New Delhi de a fabrica în India lucrurile de care are nevoie ţara.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că dictatorul Vladimir Putin se va întâlni şi el cu Jaishankar mai târziu, miercuri.
Ministrul indian a declarat că se aşteaptă ca Putin şi premierul Narendra Modi să se întâlnească anul viitor. Jaishankar a mai spus că el şi Lavrov au discutat despre conflictele din Ucraina şi Gaza, precum şi despre comerţul şi investiţiile bilaterale.