Schimb de bune practici între administrațiile parlamentare ale statelor membre APCE

Secretariatul Parlamentului își propune realizarea, în următoarea perioadă, a unui schimb de experiență și bune practici în domeniul acordării suportului necesar activității parlamentare cu instituțiile europene. Subiectul a fost discutat de către Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, cu omologii săi din țările membre ale Consiliului Europei.

Tamara Gheorghița a avut ieri, la Strasbourg, pe platforma Reuniunii Secretarilor generali ai Parlamentelor membre APCE, o serie de discuții cu reprezentanți ai parlamentelor din mai multe țări. Cu Secretarul general al Seimasului din Lituania, Modestas Gelbuda, a discutat despre noi perspective de colaborare. Subiectul consolidării relațiilor la nivel de secretariate a fost abordat în discuțiile cu Secretarul general al Camerei Deputaților din România, Silvia Claudia Mihalcea, iar discuțiile cu Secretarul general din Ungaria, György Such, au vizat schimbul de experiență la nivel de funcționari publici în cadrul unei potențiale vizite de studiu la Parlamentul Ungariei.

Printre subiectele ce s-au regăsit pe agenda Reuniunii Secretarilor generali ai Parlamentelor membre APCE a fost cel referitor la consecințele agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei pentru instituțiile parlamentare și cooperarea interparlamentară. Un alt subiect discutat s-a referit la mecanismele și instrumentele de ecologizare a funcționării parlamentelor și a procedurilor parlamentare, inclusiv în contextul crizei energetice.

La Reuniunea de la Strasbourg a Secretarilor generali ai Parlamentelor membre APCE au participat secretari generali din statele membre ale Consiliului Europei, precum și reprezentanți ai organizațiilor parlamentare internaționale.

Comments (0)
Add Comment