Şedinţă plenară importantă vineri: Parlamentul va analiza structura comisiilor şi delegaţiile internaţionale

Parlamentul Republicii Moldova se va convoca joi, 7 noiembrie, începând cu ora 10:00, într-o nouă ședință plenară. 

Biroul permanent al Legislativului a aprobat deja ordinea de zi, care include mai multe subiecte de organizare internă și decizii cu impact asupra activității parlamentare și guvernamentale.

Printre principalele puncte se regăsesc constituirea grupurilor parlamentare de prietenie cu alte state, desemnarea reprezentanților Republicii Moldova în delegațiile la organizațiile parlamentare internaționale, precum și alegerea membrilor supleanți în comisiile permanente. De asemenea, urmează să fie discutate modificări în componența nominală a acestor comisii, în contextul schimbărilor recente de la nivelul conducerii Parlamentului și Guvernului.

Surse din Legislativ susțin că pe agenda ședinței ar putea fi incluse și câteva proiecte de lege cu caracter social și economic, aflate în așteptarea examinării finale. Deputații vor analiza, totodată, rapoartele unor instituții publice și vor decide asupra unor inițiative de cooperare internațională.

Atmosfera din Parlament se anunță una activă, dat fiind că ședința este prima de după învestirea noului Executiv, iar partidele de opoziție au anunțat că vor veni cu critici la adresa deciziilor recente ale Guvernul

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment