Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, va sta 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost luată astăzi, 6 iunie, de către magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, prezentă la ședința de judecată, a declarat că „Viorel Țentiu este învinuit de corupere pasivă în două capete de acuzare”.
„I se încriminează aceleași articole care au fost menționate și în comunicatul de presă. Este vorba despre corupere pasivă, fracțiune prevăzută la Articolul 324, aliniatul 3 (litera b și c), deci două capete de acuzare din Codul Penal. Nu comentez alte detalii. La moment sunt acțiuni în desfășurare. Sunt persoane care le-am identificat în această schemă, care sunt încă în libertate, nu au fost localizate și nu au fost reținute. Din punct de vedere al anchetei, este foarte important să dăm informația publică doar care este necesară la acest moment. Nu facem asta pentru că avem de ascuns anumite fapte, dar pentru că este foarte important să putem localiza absolut toate persoanele”, a declarat Veronica Dragalin.
Veronica Dragalin a menționat că Procuratura Anticorupție va reveni cu un comunicat de presă în acest sens pe parcursul zilei de astăzi.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!