Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a avertizat marţi că supravieţuirea Ucrainei este în pericol şi a încercat să convingă aliaţii că Statele Unite rămân angajate faţă de Kiev, chiar dacă Washingtonul a rămas, practic, fără bani pentru a continua să înarmeze forţele ucrainene, relatează Reuters.
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a refuzat până în prezent să convoace un vot asupra proiectului de lege care ar oferi încă 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar Casa Albă se străduieşte să găsească modalităţi de a trimite asistenţă Kievului, care se luptă cu forţele ruseşti de mai bine de doi ani.
Austin a condus reuniunea lunară cunoscută sub numele de Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei (formatul Ramstein), care are loc la baza aeriană Ramstein din Germania şi la care participă aproximativ 50 de aliaţi care sprijină militar Ucraina.
„Astăzi, supravieţuirea Ucrainei este în pericol, iar securitatea Americii este în pericol. Plec astăzi de aici pe deplin hotărât să menţin asistenţa de securitate şi muniţia americană. Iar aceasta este o chestiune de supravieţuire şi suveranitate pentru Ucraina şi este o chestiune de onoare şi securitate pentru America”, a declarat Austin într-o conferinţă de presă după reuniune.
Austin, care a călătorit pentru prima dată în acest an de la tratamentul pentru cancerul de prostată, nu a precizat cum va sprijini Washingtonul Ucraina fără fonduri suplimentare. Oficialii spun că lipsa fondurilor disponibile are deja un impact pe teren în Ucraina, iar forţele ucrainene sunt nevoite să gestioneze resursele limitate.
„Cred că aliaţii noştri sunt foarte conştienţi de situaţia noastră de finanţare, iar ucrainenii mai mult decât oricine, din cauza lipsurilor care rezultă din faptul că nu suntem în măsură să îi aprovizionăm”, a declarat un înalt oficial american din domeniul apărării, care a vorbit sub protecţia anonimatului.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut apel marţi la aliaţii Kievului pentru a furniza mai multă apărare aeriană, afirmând că Rusia a lansat 130 de rachete, peste 320 de drone de atac şi aproape 900 de bombe ghidate în atacuri doar în această lună.
Săptămâna trecută, administraţia Biden a anunţat că va trimite Ucrainei 300 de milioane de dolari ca asistenţă militară, dar a adăugat că este o măsură extraordinară, după ce Pentagonul a făcut economii neaşteptate în urma unor contracte militare.
Oficialii nu exclud că ar putea găsi economii suplimentare, dar spun că această sumă nu ar fi suficientă pentru a compensa lipsa de acţiune a Congresului. Experţii cred că Austin se confruntă cu un public sceptic în Europa. „Devine din ce în ce mai greu pentru liderii americani să vină în Europa cu mesajul că Statele Unite sunt angajate în Ucraina pe termen lung.
Mesajul acestui angajament financiar, militar, economic pe termen lung se bate cap în cap cu realitatea a ceea ce se întâmplă la Capitoliu”, a declarat Rachel Rizzo, cercetător senior la Centrul pentru Europa al Atlantic Council din Washington.