Semnătura electronică avansată va fi disponibilă de pe telefonul mobil, datorită serviciului EVOSign

Un nou tip de semnătură electronică va fi accesibilă de pe telefonul mobil, ca urmare a dezvoltării serviciului EVOSign. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv. 

Serviciul EVOSign va spori interacțiunea digitală a sectorului privat cu sectorul public, va facilita procesul de autentificare și accesare în cadrul sistemelor informaționale de stat și va reduce termenul de prestare a serviciilor publice.

Instrumentul de autentificare și semnare va fi lansat sub formă de semnătură electronică avansată, va permite identificarea semnatarului și va putea fi utilizată în majoritatea raporturilor cu statul.

De asemenea, serviciul EVOSign va implementa metodele de identificare la distanță, sporind astfel accesul la servicii digitale pentru toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv pentru cei care se află în afara țării. „Să avem grijă și de experiența utilizatorilor din diasporă, în așa fel încât să le fie ușor să acceseze serviciile publice”, a menționat premierul Dorin Recean.

Conform datelor statistice pentru anul 2023, în jur de 250 de mii de persoane dispun de semnătură electronică calificată și de identitate digitală, ceea ce reprezintă sub 10% din populația adultă a Republicii Moldova.

Comments (0)
Add Comment