Serviciul Vamal raportează încasări de peste 851,2 milioane de lei

În perioada 23-29 septembrie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 851,2 milioane de lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 112,8%, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 27,7 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 108,1%.

Totodată, în perioada 23-29 septembrie 2024, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare circa de 28,8 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,4% din totalul sumei încasate pentru perioada respective, transmite Știri.md.

Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 13.166 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 80.445 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 18.809 și, respectiv, 16.527 traversări.

Raportul zilnic privind situația la posturile vamale de frontieră, noutăți, depistări, evenimente și alte informații ce țin de activitatea vamală, pot fi consultate pe canalul Telegram al Serviciului Vamal al Republicii Moldova: https://t.me/ServiciulVamalRM

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment