Sesiunea de primăvară a Parlamentului s-a încheiat

Sesiunea de primăvară 2023 a Parlamentului s-a încheiat. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat de deputați la ședința de luni.

În discursul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a făcut bilanțul activității parlamentare și a actelor adoptate de Parlament. Potrivit lui, acestea aduc schimbări pentru oameni și apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană. Igor Grosu s-a referit  și la reformele din economie, justiție, sănătate, domeniile social și tineret, agricultură, cultură și sport etc, transmite democracy.md cu referire la IPN.

„Suntem conștienți că mai sunt încă tare multe de făcut. Nu ne vom abate pentru nicio clipă de la reforma justiției, hoții și fugarii vor fi deferiți justiției, vom continua eforturile de dezvoltare a economiei și agriculturii noastre. Vom construi Moldova europeană acasă pentru viitorul copiilor noștri, pentru ca ei să poată trăi în pace și bună înțelegere în Moldova noastră, a tuturor”, a mai spus șeful legislativului.日本藤素

La ultima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară 2023 a participat doar fracțiunea PAS. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au plecat de la ședință în semn de protest, după ce majoritatea parlamentară nu a susținut mai multe demersuri de ale lor, inclusiv excluderea mai multor chestiuni de pe ordinea de zi, dar și includerea chestiunii privind audierea premierului. Deputații independenți din partidul desființat Șor au anunțat mai devreme că boicotează ședința.

Parlamentul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie. În cazul în care legislativul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiune extraordinară sau specială la cererea președintelui țării, a președintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaților.

Parlament
Comments (0)
Add Comment