Sezonul rece aduce peste 500.000 de cereri pentru ajutoare financiare la energie

Până în prezent, au fost depuse peste 506.000 de cereri pentru compensații la energie în sezonul rece 2024-2025. Dintre acestea, aproape 256.000 au fost completate cu ajutorul registratorilor.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că, pentru a beneficia de compensațiile pentru luna noiembrie, persoanele interesate trebuie să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md până pe 28 noiembrie.

Pe parcursul sezonului rece, cererile pot fi depuse în orice moment, însă compensațiile nu vor fi acordate retroactiv. Dacă cererea este depusă după data de 28 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.

Compensațiile pentru energie se acordă, în acest an, sub formă monetară, oferită direct fiecărei gospodării eligibile pe cardul bancar al solicitantului sau la poștă. Sunt eligibile toate gospodăriile încălzite pe bază de gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete).

Pentru întrebări legate de procesul de înregistrare, cetățenii pot contacta gratuit Linia verde la numărul 0 8000 5000 (luni-vineri între 08:00 și 18:00 și sâmbătă între 10:00 și 16:00). Până acum, prin intermediul Liniei verzi a programului, a fost oferită asistență la 33:660 de persoane.

sursa

cerericompensatii
Comments (0)
Add Comment