Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) își menține revendicarea privind majorarea salariilor angajaților din educație și știință începând cu 1 septembrie 2026, în pofida anunțului Guvernului că noua lege a salarizării va fi aplicată abia de la 1 ianuarie 2027.
Într-o rezoluție adoptată după protestul de miercuri, 19 august, din Piața Marii Adunări Naționale, sindicaliștii au transmis autorităților un mesaj clar: „Respectați-vă promisiunile!”
Principala revendicare a FSEȘ este ca majorarea salarială promisă anterior pentru 1 septembrie să fie inclusă în actele normative și să se reflecte efectiv în veniturile angajaților.
„Un salariu decent este un drept, nu un privilegiu”, se arată în rezoluția adoptată de sindicaliști.
FSEȘ susține că nivelul actual al salariilor reduce atractivitatea profesiei didactice și a activității de cercetare și îngreunează atât atragerea, cât și menținerea specialiștilor în sistem.
Sindicatele cer o creștere salarială reală și echitabilă, venituri predictibile și implicarea lor în elaborarea și aplicarea deciziilor privind salarizarea și condițiile de muncă.
Totodată, FSEȘ solicită Guvernului să prezinte public mecanismul concret prin care vor fi majorate salariile, cuantumul creșterilor și sursele financiare pentru aceste plăți.
Ce le-a propus Guvernul profesorilor
După protest, liderii sindicali s-au întâlnit cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. În cadrul discuțiilor au fost analizate propunerile prezentate de premierul Vasile Tofan.
Executivul a anunțat că noua lege a salarizării va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. Până atunci, în luna octombrie, angajații din sectorul bugetar cu un salariu brut mai mic de 20.000 de lei urmează să primească plăți unice.
Pentru angajații din educație este prevăzut un ajutor de 4.000 de lei, în timp ce majorările salariale permanente ar urma să fie aplicate de la începutul anului viitor.
FSEȘ anunță că va analiza aceste propuneri împreună cu organizațiile sindicale primare, iar membrii de sindicat vor decide asupra acțiunilor ulterioare.
Sindicaliștii avertizează că, dacă revendicările nu vor fi soluționate și angajamentele autorităților nu vor fi respectate, își rezervă dreptul de a recurge la toate formele legale de acțiune sindicală.
„Promisiunile trebuie respectate! 1 septembrie 2026 trebuie să devină data unei majorări salariale reale, nu a unei noi promisiuni!”, se arată în rezoluția FSEȘ.
Protestul din 19 august a avut loc în timpul ședinței Guvernului. Premierul Vasile Tofan și ministrul Dan Perciun au ieșit în fața protestatarilor pentru a discuta cu aceștia. Ulterior, premierul a prezentat public măsurile propuse de Executiv pentru angajații din educație.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!