Republica Moldova ar putea implementa în perioada următoare un sistem informațional unic dedicat monitorizării și gestionării cazurilor de violență domestică. În acest sens, autoritățile au lansat o licitație publică pentru dezvoltarea platformei „Registrul de stat VioData”, un proiect estimat la aproximativ 8,3 milioane de lei.
Inițiativa aparține Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și în Familie, care este în căutarea unei companii capabile să proiecteze și să implementeze soluția digitală. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este sfârșitul lunii martie, iar finanțarea urmează să provină atât din bugetul de stat, cât și din surse externe.
Valoarea proiectului depășește bugetul anual al instituției pentru anul 2026, care este de puțin peste 5,5 milioane de lei, cea mai mare parte fiind alocată cheltuielilor de personal.
Potrivit autorităților, platforma „VioData” va funcționa ca un sistem centralizat de colectare, stocare și analiză a datelor privind cazurile de violență. Aceasta va integra informații inclusiv din registrul agresorilor, gestionat de Ministerul Afacerilor Interne, și va permite accesul comun pentru Poliție, instanțe de judecată, medici și asistenți sociali.
Reprezentanții agenției afirmă că digitalizarea proceselor va contribui la intervenții mai rapide, la o coordonare mai eficientă între instituții și la creșterea nivelului de protecție pentru victime.
Totodată, autoritățile dau asigurări că datele personale, în special cele ale minorilor și ale altor persoane vulnerabile, vor fi protejate conform standardelor naționale și europene în materie de securitate și confidențialitate.
Subiectul combaterii violenței împotriva femeilor a fost abordat recent și pe plan internațional. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a prezentat eforturile Republicii Moldova în cadrul celei de-a 70-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeilor, desfășurată la New York, la care au participat reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului și societății civile.
În paralel, activitatea instituției este marcată și de o implicare externă semnificativă, conducerea Agenției efectuând anul trecut 17 deplasări peste hotare, inclusiv în Statele Unite și în mai multe state membre ale Uniunii Europene.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!