Șoferii care intenționează să călătorească spre Bulgaria trebuie să ia în calcul noi restricții de circulație pe Podul Giurgiu–Ruse. Începând cu 28 octombrie și până pe 4 decembrie 2026, traficul va fi organizat alternativ, pe o singură bandă, din cauza lucrărilor de reparație. Măsurile vor fi aplicate inclusiv pe timpul nopții și ar putea provoca întârzieri.
Intervențiile vor fi realizate în două etape, iar circulația va fi dirijată prin intermediul semafoarelor.
În prima etapă, programată pentru perioada 28 octombrie – 13 noiembrie 2026, lucrările vor viza cel mult jumătate din partea carosabilă aferentă căii 1. Pe acest sector, vehiculele vor circula alternativ, pe o singură bandă.
Cea de-a doua etapă se va desfășura între 14 noiembrie și 4 decembrie 2026. În acest interval, reparațiile vor fi efectuate pe cel mult jumătate din partea carosabilă aferentă căii 2, iar traficul va fi în continuare dirijat alternativ prin semafoare.
Pentru a evita eventualele întârzieri, șoferii sunt îndemnați să își planifice călătoriile din timp și să ia în considerare rute alternative.