Peste 350 de persoane cu dizabilități din municipiul Chișinău au participat la un spectacol jucat la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”. Acțiunea a fost organizată de Primăria Capitalei în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată în data de 3 decembrie.
În cadrul ședinței Primăriei, șeful Direcției Asistență Socială și Sănătate, Boris Gîlca, a declarat că regretă faptul că evenimentul nu a fost reflectat de nicio instituție media. ”A fost o activitate frumoasă. Mulțumim Teatrului Național. Regretăm că niciuo instituție media nu a reflectat acest eveniment, deși anunțul a fost unul public. Trebuia să veniți să vedeți lacrimile acestor persoane. Se pare că persoanele cu dizabilități nu mai sunt o prioritate pentru autoritățile centrale și nici pentru mass-media”, declarat Boris Gîlca.
Amintim, doar pe parcursul anului 2022, persoanele cu dizabilități au beneficiat din partea municipalității de diverse forme de asistenţă. De exemplu, peste 60 de mii de persoane au beneficiat de compensații sau abonamente pentru călătoria în transportul public urban și suburban în raza municipiului Chișinău. Alte 20 de mii de persoane și familii au primit ajutoare materiale, 14 500 de persoane au beneficiat de pachete cu produse alimentare prin intermediul Serviciului de alimentare, iar alte 2000 de persoane au fost asigurate cu asistenţă umanitară sub formă de produse alimentare, haine sau prânzuri calde