Spînu recunoaște că Gazprom are temei legal de a sista livrarea gazelor în Republica Moldova

Gazprom are temei legal pentru a sista livrarea gazelor naturale în Republica Moldova, recunoaște ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. În cadrul unei emisiuni, la un post privat de televiziune, vicepremierul a precizat că odată ce Chișinăul nu și-a onorat obligațiunea și nu a efectuat audit la Moldovagaz până în data de 1 mai 2022, așa cum prevede protocolul semnat între țara noastră și gigantul rus, pericolul de a rămâne fără gaze este unul iminent.

„Deci cum au mai făcut-o și cu alte țări, în mod normal ar putea (…) Toată lumea este într-o perioadă de incertitudine și în ultima săptămână am văzut cum Bulgaria și Polonia au fost deconectate peste noapte. Am mai spus că Republica Moldova este pregătită și are suficiente rezerve ca să reziste în cazul în care Gazprom va decide să întrerupă deconectarea. Avem rezerve de gaz aproximativ 24 de milioane de metri cubi de gaze în sistem care ar ajunge pe o lună”, a declarat Spînu.

spinu
Comments (0)
Add Comment