Guvernarea a ignorat timp de jumătate de an avertismentele privind apropierea unei crize energetice, lansate de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, și a venit acum în Parlament cu instituirea stării de urgență, fără măsuri concrete pentru reducerea impactului asupra consumatorilor. Declarația îi aparține consilierului municipal din Chișinău al Partidului Nostru, Denis Șova.
„Atunci când, jumătate de an în urmă, liderul partidului nostru striga că vine criza, haideți să facem ceva, cei de la guvernare n-au făcut absolut nimic”, a declarat Șova.
Potrivit consilierului municipal, premierul trebuia să vină în Parlament nu doar pentru a obține voturile necesare instituirii stării de urgență, ci și cu concluzii și măsuri concrete pentru diminuarea efectelor crizei asupra consumatorilor.
„Eu cumva așteptam ca prim-ministrul Republicii Moldova să vină în Parlament nu numai pentru cele 54 de voturi care erau garantate, dar cu concluzii sau cu măsuri concrete”, a spus Denis Șova.
El a menționat, în acest context, posibilitatea reducerii accizelor sau a TVA pentru carburanți, precum și aplicarea unor măsuri similare celor adoptate în alte state ale Uniunii Europene.
Șova a pus sub semnul întrebării și afirmațiile guvernării privind „independența energetică” a Republicii Moldova. El a întrebat cine sunt „noi” la care s-a făcut referire în Parlament și ce fel de independență energetică există în condițiile în care Republica Moldova depinde de cotațiile bursiere și de importuri.
„Cine „noi” și ce fel de independență energetică avem, dacă ieri, în gura mare, toți cei de la PAS strigau că noi depindem de cotațiile pe burse, că noi importăm toate cele și noi depindem și depindem și depindem”, a declarat consilierul municipal.
În opinia lui Șova, situația arată necesitatea unor măsuri concrete și a unei evaluări bazate pe date: „Puterea este doar în adevăr și doar în cifre”, a conchis Denis Șova.