Taiwanul cumpără peste 1.000 de drone pentru război

Statele Unite au aprobat vânzarea a peste 1.000 de drone în valoare de 360 de milioane de dolari către Taiwan, în contextul în care statul insular încearcă să-și consolideze capacitățile de război asimetric față de China, relatează CNN.

Taiwanul urmează să primească de la Statele Unite 720 de rachete Switchblade, împreună cu sistemele de control, în valoare de 60,2 milioane, a transmis Agenția de Cooperare în Securitate și Apărare a SUA (DSCA).

SUA vor furniza de asemenea și până la 291 de dipozitive Altius 600M și componentele de sprijin aferente, pentru o sumă de 300 de milioane de dolari.

Tranzacția vine în contextul în care China pune tot mai multă presiune militară asupra Taiwanului, prin exerciții militare în regiune și prin avioane care zboară aproape zilnic în apropiere de insula guvernată democratic.

Administrația prezidențială a Taiwanului a mulțumit Statelor Unite pentru această nou vânzare, a 15-a din 2021.

„Taiwan va continua să își consolideze capabilitățile de apărare și de război asimetric, pentru descurajare. Ne vom apăra cu fermitate sistemul nostru constituțional, democratic și libertatea și vom lucra cu țări care au valori similare pentru a proteja ordinea internațională bazată pe reguli”, a transmis purtătorul de cuvânt al președintelui taiwanez, Karen Kuo.

Prin tratatele semnate între SUA și Taiwan, Washingtonul este obligat prin lege să furnizeze insulei instrumentele necesare pentru a o ajuta să se apere, însă mișcarea a provocat reacții furioase din partea Beijingului.

Într-un discurs susținut la începutul acestei luni în cadrul unui summit desfășurat în Singapore, ministrul chinez al Apărării, Dong Jun, a acuzat „forțele externe care interferează” cu Taipeiul și care au „contracte oficiale ilegale” cu acesta, o referință directă la Statele Unite.

Ce sunt Switchblade și Altius, care vor ajunge în curând în Taiwan

Switchblade, care arată ca o dronă cu aripi fixe, este un dispozitiv ieftin, care poate fi lansat de pe mai multe platforme și care poate să se mențină în aer timp de 20 de minute, având o rază de acțiune de 30 de kilometri.

Producătorul acestuia, AeroVironment, spune că dispozitivul are o rată mare de succes în Ucraina, împotriva invaziei ruse.

În același timp, drona de tip Altius 600M, care are o dimensiune mult mai mare, este capabilă să ducă încărcături mai mari și de mai multe tipuri. Aceasta poate fi lansată atât de la sol, cât și din aer și chiar de pe platforme maritime.

Ambele drone pot fi folosite și în misiuni de recunoaștere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comments (0)
Add Comment