Tariful la călătorii va crește, a anunțat Oleg Alexa, după întrevederea cu Andrei Spînu

Tarifele la transport vor crește. Anunțul a fost făcut de către Președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, după ședința cu ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Astfel, tariful la transportul interurban va crește cu 10 bani, de la 60 la 70 de bani pentru un kilometru, cel național – cu 20 de bani, adică de la 60 până la 80 de bani.

„Accizele au rămas la nivel de discuții, dar aici fără Ministerul finanțatelor nu se poate decide nimic. Ar fi bine anul ăsta povara pe care o punem pe umerii călătorilor să se încheie aici, iar pe viitor să se reducă accizele”, a mai precizat Alexa.

Totodată, vicepremierul Andrei Spînu a spus că o decizie finală în acest sens va fi luată luni, iar marți, pe 15 februarie, va fi organizată o conferință de presă, unde vor fi făcute publice toate detaliile.

Amintim că în această săptămână, transportatorii au organizat o grevă generală și pe parcursul a trei zile nu au ieșit pe linie.

Comments (0)
Add Comment