Guvernul a aprobat astăzi un set de modificări la actele normative necesare implementării noului Cod funciar, care vor eficientiza procesul de gestionare a resurselor funciare și vor aduce mai multă transparență în administrarea terenurilor agricole.
Printre cele mai importante schimbări se numără simplificarea procedurilor pentru vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole de mici dimensiuni.
Astfel, terenurile cu plantații multianuale, care au o suprafață de până la 0,25 hectare, vor putea fi tranzacționate fără autentificarea notarială. În aceste cazuri, va fi suficient un act confirmativ emis de primarul localității.
Totodată, modificările aduc clarificări și în cazul exproprierilor. Proprietarii terenurilor vor fi despăgubiți conform valorii de piață, eliminându-se eventualele dispute legate de subevaluare. În ceea ce privește arendarea terenurilor proprietate a statului, noile reguli prevăd organizarea obligatorie a licitațiilor publice.
Consiliile locale vor avea atribuții extinse, inclusiv decizia de a reclasifica terenurile irigate sau desecate în categoria celor neirigate, în funcție de situația actuală a infrastructurii. În plus, lucrările de întreținere a pășunilor și fânețelor vor putea fi realizate din sumele achitate de arendași, sub monitorizarea autorităților publice locale.
Noul Cod funciar, care va intra în vigoare la 7 martie 2025, este așteptat să contribuie la o administrare mai eficientă și mai echitabilă a terenurilor agricole.