Mai multe țigări nedeclarate organului vamal au fost depistate la Leușeni.
Funcționarii postului vamal Leușeni de comun cu colegii români, care participă în cadrul controlului coordonat în postul vamal Albița, acționând în baza indicatorilor analizei de risc, au dispus efectuarea controlului asupra a două autocisterne fără marfă.
În urma suspiciunilor apărute, a fost efectuat controlul fizic detaliat al cisternelor cu implicarea echipelor chinologice și cu utilizarea tehnicii non-intruzive cu raze X-Ray. În rezultatul controlului, echipa de control a depistat în roțile cisternelor, dosite în scopul transportării ilicite, 4.000 de pachete de țigări, cu timbru de acciz al Republicii Moldova.
Documentați în cele două cazuri sunt șoferii, doi moldoveni cu vârstele de 43 și, respectiv, 44 de ani.
Cazurile au fost preluate după competență pentru o ulterioară investigare de către autoritățile de frontieră din România.