Trei pasageri, depistați cu acte românești falsificate

Trei bărbați sunt documentați de către Poliția de Frontieră pentru deținerea și folosirea actelor oficiale falsificate. Toți trei au fost depistați în ultimele 24 de ore, în cadrul controlului suplimentar al frontierei de stat.

În punctul de trecere a frontierei Leușeni s-a prezentat printre pasagerii cursei regulate „Germania – Moldova” un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU). Fiind supus controlului de nivelul II, asupra acestuia a fost depistat un permis de conducere românesc, cu semne vizibile de falsificare. La audiere, persoana a declarat că și-a perfectat ilegal permisul în Germania, achitând 300 EUR.

În punctul de trecere a frontierei Cahul au fost identificați printre pasagerii unei mașini de ocazie, doi conaționali care dețineau cărți de identitate românești, suspecte a fi contrafăcute.  Ambii cetățeni au recunoscut că își cumpărase documentele, fiecare oferind câte 150 EUR. 

În continuare, cazurile sunt cercetate sub toate aspectele legale, actele falsificate au fost ridicat și urmează să fie supuse expertizei.

Comments (0)
Add Comment