Trei permise de conducere falsificate, descoperite la punctele de trecere Costești și Otaci

În acest weekend, în punctele de trecere a frontierei Costești și Otaci au fost depistate, în cadrul controlului, trei permise de conducere cu semne clare de falsificare.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, două documente false, eliberate de autoritățile Belgiei, au fost consemnate în punctul de trecere Costești, pe sensul de intrare în țară. În cadrul controlului s-a prezentat la volan un conațional cu cetățenie moldo-română, care a înmânat inspectorilor actele necesare pentru automobil.

Verificarea documentelor cu tehnica specială a scos la iveală semne de falsificare asupra permisului de conducere. Totodată, în urma controlului suplimentar, asupra bărbatului a fost depistat încă un permis de conducere fals, care îi aparține nepotului său.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani, originar din orașul Edineț, a declarat că permisul prezentat la controlul de frontieră a fost perfectat contra sumei de 2.000 de euro, iar pentru cel de-al doilea ar fi achitat 600 de euro.

Într-un alt caz, pentru formalităţile de trecere a frontierei, cu intenţia de a intra în R. Moldova, prin vama Otaci, s-a prezentat un cetăţean al R. Ecuador. Polițistul de frontieră a observat în permisul de conducere eliberat de către autoritățile Ecuador semne vădite de falsificare.

Verificările adiționale au confirmat bănuielile angajatului Poliției de Frontieră, iar documentul în cauză s-a dovedit a fi falsificat. Tânărul în vârstă de 25 de ani a declarat că nu cunoaște nimic despre cele depistate.

Toate documentele falsificate au fost reținute și transmise spre expertiză, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru elucidarea circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.

sursa

politia de frontiera
Comments (0)
Add Comment