Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Buiucani, a anunțat trimiterea în judecată a unei cauze penale privind incendiul produs la 16 mai 2025 într-un bloc de locuit din Durlești. Trei persoane sunt acuzate de încălcarea cu rea-voință a regulilor de protecție împotriva incendiilor.
Potrivit procurorilor, faptele sunt încadrate în baza articolului 296 din Codul Penal, iar sancțiunea prevăzută de lege este amendă de până la 42.500 de lei sau închisoare de până la doi ani.
Conform raportului tehnico-incendiar, focul ar fi izbucnit în zona acoperișului mansardei, între straturile de izolație ale blocului. Ancheta arată că incendiul ar fi fost provocat de nerespectarea normelor de securitate în timpul unor lucrări cu foc deschis, fiind utilizate echipamente pe bază de gaz fără respectarea măsurilor legale de protecție.
În urma incendiului, toate cele 15 apartamente de la etajul mansardă au fost afectate, iar întregul imobil a suferit deteriorări semnificative, prejudiciul material fiind estimat drept unul de proporții deosebit de mari.
Procurorii mai precizează că, în legătură cu acest caz, au fost deschise două cauze penale, în cadrul cărora 14 persoane au fost recunoscute în calitate de învinuiți.
În paralel, continuă și o altă anchetă, gestionată de Centrul Național Anticorupție, sub conducerea procurorilor, care vizează posibile fapte de abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor și executarea necalitativă a lucrărilor de construcție.
În cadrul acestei investigații au fost efectuate 21 de percheziții, fiind analizate acțiunile persoanelor implicate în construcția și recepționarea imobilului.