Ucraina ar fi primit 1.200 de corpuri suplimentare din partea Rusiei

Ucraina a anunțat duminică primirea unui nou lot de 1.200 de corpuri din partea Rusiei într-o nouă etapă a unui schimb, în conformitate cu un acord încheiat de cele două părți la Istanbul la începutul lunii.

‘1.200 de corpuri suplimentare care, potrivit părții ruse, aparțin unor cetățeni ucraineni, inclusiv personal militar, au fost trimise în Ucraina’, a scris pe Telegram Centrul ucrainean de coordonare pentru prizonierii de război, transmite democracy.md cu referire la agerpres.ro.

În cursul discuțiilor de la Istanbul, în Turcia, la începutul lunii iunie, Kievul și Moscova conveniseră să elibereze toți prizonierii de război tineri sau răniți și să restituie trupurile combatanților uciși, singurul rezultat tangibil al acestor negocieri.

De atunci, cele două tabere au procedat la patru runde de schimburi de prizonieri, Ucraina recuperând 1.200 de corpuri sâmbătă, alte 1.200 vineri și 1.212 miercuri, adică 4.812 de corpuri în total.

Rusia a indicat la rândul său că a recuperat miercuri 27 de trupuri ale militarilor ruși uciși, predați de Ucraina. Ea nu a făcut niciun anunț referitor la operațiunile de vineri, sâmbătă și duminică.

Potrivit unei surse implicate în aceste schimburi, citată de agenția rusă oficială de presă TASS, Ucraina nu a predat niciun corp Rusiei duminică.

Repatrierea corpurilor militarilor și schimburile de prizonieri de război sunt rarele domenii în care Kievul și Moscova cooperează de la declanșarea războiului în februarie 2022.

Comments (0)
Add Comment