Ucrainenii de peste 60 de ani vor putea voluntar să se înroleze în armată

Cetățenii ucraineni cu vârsta de peste 60 de ani vor putea voluntar să se înroleze în armata ucraineană, în timp ce este în vigoare legea marțială. O lege în acest sens a fost semnată marți de liderul de la Kiev, Vladimir Zelenski.

Conform noii legi, „seniorii de peste 60 de ani pot semna un contract militar cu durata un an, dacă sunt admiși de o comisie medicală și sunt aprobați de comandantul unității”. Candidații la funcția de ofițer trebuie, la fel, să fie aprobați de Statul Major General sau de autoritățile militare de resort, transmite democracy.md cu referire la ipn.md.

Fiecare recrut va trece o perioadă de probă de două luni. Dacă după această perioadă va fi considerat inapt, contractul poate fi reziliat anticipat. Potrivit legii, nu este stabilită o limită de vârstă maximă pentru serviciul militar, dar toate contractele vor fi anulate automat, odată ce legea marțială va expira.

Ucraina a redus vârsta de recrutare de la 27 la 25 de ani, în aprilie 2024. Iar în februarie, curent, Kievul a introdus contractele cu durate de un an, pentru voluntari cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, cu stimulente financiare suplimentare. Așteptarea este ca noua lege să contribuie la abordarea deficitului de personal din unitățile tehnice, logistice și de suport, unde profesioniștii cu experiență sunt la mare căutare.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment