UE acordă R. Moldova fonduri suplimentare de 18,9 milioane de euro

Comisia Europeană a acordat Republicii Moldova fonduri suplimentare în valoare de 18,9 milioane de euro prin intermediul Mecanismului pentru reformă și creștere economică, reafirmând sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru procesul de reformă al țării.

„Republica Moldova continuă să îndeplinească agenda de reforme și să demonstreze angajamentul față de parcursul său european. Mă bucur să constat progrese constante în reformele din domenii esențiale, precum securitatea energetică în sectorul energiei electrice. Investiția în creșterea economică a Republicii Moldova este o investiție în integrarea europeană. Pentru că o Moldovă puternică înseamnă o Europă mai puternică. Uniunea Europeană rămâne ferm angajată să sprijine Republica Moldova la fiecare etapă a drumului său către aderarea la UE”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite democracy.md cu referire la jurnal.md.

Totodată, având în vedere progresele semnificative realizate de Republica Moldova în domeniul reformelor, Uniunea Europeană lansează un apel către mediul de afaceri să investească în această țară.

„Prima tranșă din Mecanismul de reformă și creștere pentru Moldova transmite un semnal puternic privind angajamentul Moldovei de a implementa reformele necesare pentru creștere economică și integrare europeană. Totodată, îndemnăm investitorii să investească în Moldova – o țară care dă dovadă de determinare și depune eforturi susținute pe calea aderării la UE”, a menționat comisarul UE pentru Extindere, Marta Kos.

Comisia Europeană a aprobat debursarea după ce a constatat că Republica Moldova a îndeplinit patru indicatori de reformă aferenți calendarului de plăți semestrial în cadrul Mecanismului pentru reformă și creștere economică. Printre realizările-cheie se numără dezvoltarea unor piețe deschise și competitive de energie electrică și gaze naturale, precum și adoptarea unor măsuri menite să consolideze securitatea energetică.

Suma de 18,9 milioane de euro se adaugă pre-finanțării de 270 milioane de euro deja acordate în acest an. Republica Moldova urmează să beneficieze de până la 1,9 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi prin intermediul Mecanismului, în perioada 2025-2027.

Comisia Europeană a lansat o cerere de exprimare a interesului, încurajând întreprinderile din UE, SEE și Moldova să exploreze oportunitățile de investiții în țară. În calitate de țară candidată la aderarea la UE, cu sprijinul Planului de creștere, Moldova își sporește accesul la Piața Unică, oferind oportunități deosebite întreprinderilor.

Inițiativa vizează crearea unui portofoliu de investiții private transformatoare în Moldova, care ar putea beneficia de sprijinul Comisiei Europene și al instituțiilor financiare partenere, precum Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Comments (0)
Add Comment