Ultima oră! Fermieri ajunși în capitală au blocat traseul Chișinău – Ialoveni

Fermierii care au pornit la 19 iunie la o manifestație în Chișinău, fiind la volanele tractoarelor, au ajuns în capitală. Mai mult aceștia au blocat un segment de drum pe direcția spre orașul Ialoveni, zona Gării de Sud.

„Suntem la fața locului. Purtăm discuții și încercăm să deblocăm situația. Sper că în scurt timp o să ne clarificăm. Fermierii sunt supărați și am spus că trebuiau să fie întreprinse măsuri”, a declarat pentru AGORA directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari.

AGORA precizează că mai multe coloane cu tehnica agricolă vor sosi în cursul zilei de 19 iunie în puncte de destinație din capitală, unde agricultorii urmează să-și desfășoare acțiunea de protest, anunță reprezentanții Asociației Forța Fermierilor.

Între timp, la Guvern s-a desfășurat o nouă rundă de discuții dintre reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” pe de o parte și prim-ministrul Dorin Recean, alături de vicepremierul, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, de altă parte. Prim-ministrul anunță că au fost alocate surse financiare suplimentare pentru susținerea fermierilor și urmează să mai fie identificate alte măsuri de sprijin.

Comments (0)
Add Comment