Un agricultor din sudul țării crește zarzavaturi și căpșune într-o seră eficientă din punct de vedere energetic. Povestea unei afaceri în care tehnologiile și inovațiile fac diferența

Chiar și cele mai îndrăznețe idei prind rădăcini, atunci când la baza lor stau curajul, inițiativa, dorința de a face lucruri noi și permanenta ridicare a nivelului de calificare. Tot mai mulți tineri din sudul țării se implică în agricultură, demonstrând că această ramură a economiei are un viitor, în special atunci, când cunoștințele tradiționale sunt dezvoltate cu ajutorul tehnologiilor performante. 

Victor Voina și-a construit o mică afacere în suburbia orașului Cahul, unde, pe o suprafață de 2 ha, a ridicat în anul 2020 două sere pentru creșterea zarzavaturilor și căpșunelor.

Având studii în agronomie și o experiență de aproape trei ani în domeniul HoReCa, a simțit cererea mereu în creștere față de asemenea produse. Ceea ce îl deosebește de alți producători este abordarea ingenioasă cu care s-a avântat în acest business.

Serele cu o suprafață de 540 și 1.050 de metri pătrați sunt un know-how pentru Moldova, pereții sunt făcuți din sticle goale și sunt îngropați în pământ la o adâncime de circa 1,5 metri. Datorită acestui fapt, serele sunt mai eficiente din punct de vedere energetic, lucru care îi permite agricultorului nu doar să economisească resurse, dar și să înceapă lucrările agricole cu două săptămâni mai devreme decât alți producători locali. Primele căpșuni care apar în zona Cahulului sunt ale lui Victor.

Cu toate că activează în domeniu doar de doi ani, a reușit să-și găsească piață de desfacere pentru zarzavaturi, care merg la un supermarket, în întreprinderile din domeniul HoReCa, iar o parte –  la localnicii care le pot comanda online. Ce ține de căpșune, aici tânărul agricultor a găsit o posibilitate ingenioasă de a le vinde.

În timpul sezonului de recoltare a căpșunelor, în jur de 1.000 de oameni vizitează săptămânal gospodăria sa, pentru a putea să procure pe loc delicioasele pomușoare la un preț mai mic, culegându-le de sine stătător. În calitate de bonus, vizitatorii se pot înfrupta gratuit cu căpșune, în timp ce le strâng de pe parcele, un lucru care stârnește un adevărat val de fericire în rândul copiilor. Acest mod de vânzare a produselor a trezit o nouă idee.

„În perspectivă, din mica noastră fermă vrem să facem o agropensiune, ca să putem promova mica noastră afacere. Deja pe parcursul sezonului de producere ținem ușile deschise pentru consumatorii noștri, care pot veni pentru ca singuri să-și aleagă produsele. Vrem să-i familiarizăm cu locația noastră, conceptul nostru de business și, bineînțeles, cu tradițiile ce țin de modul de viața de la țară”, ne-a spus Victor Voina.

Pentru a-și vedea visul împlinit, Victor Voina este mereu în căutarea unor noi posibilități de dezvoltarea a afacerii sale. Aceasta l-a adus la programul de instruire digitală Digital Upgrade, organizat de EU4Moldova: Startup City Cahul.

În cadrul acestui curs, Victor, alături de alți antreprenori din regiune, face cunoștință cu tehnicile de promovare online și implementarea în afaceri a soluțiilor digitale și instrumentelor de marketing.

„Este inevitabil, mai devreme sau mai târziu, ca tehnologiile digitale să fie integrate în agricultură, să mergem în pas cu ultimele tendințe. Vrem să aflăm cât mai multe lucruri noi, inclusiv pentru dezvoltarea personală”, spune Victor.

Primii pași au fost deja făcuți, Victor a creat pagini pe rețelele de socializare, a început targetarea volumelor de vânzări și a implementat un sistem de vânzări online, care, pe viitor, vor permite produselor sale să ajungă cât mai rapid la consumatorul final.  

Pentru Victor, Digital Uprade este un bun început, care îl va ajuta să își tehnologizeze afacerea.

„Ne dorim să fim cât mai conectați la tehnologiile performante. Ne dorim să facem un sistem de colectare a apei de ploaie pentru a face un circuit închis în sere, care va optimiza cheltuielile pentru irigare. Pentru noi este o problemă, deoarece în sudul Moldovei apa prezintă o resursă limitată. Ne mai dorim să introducem sisteme de automatizare a lucrărilor agricole în seră, pentru a nu depinde mult de munca manuală, care din an în an devine o problemă foarte mare, pentru că oamenii nu vor să se implice în lucrări agricole”, spune Victor.

Mica afacere a lui Victor Voina este un exemplu pentru toți tinerii care își văd viitorul acasă, care își doresc să obțină rezultate frumoase din rodul muncii lor și care înțeleg că viitorul, chiar și în agricultură, depinde de implementarea celor mai performante tehnologii digitale.

EU4Moldova: Startup City Cahul este un proiect implementat de ATIC cu asistența financiară a UE și în parteneriat cu Ambasada Suediei. Acesta sprijină, în special, dezvoltarea economică prin inovare, antreprenoriatul, ocuparea forței de muncă în întreprinderile mici și mijlocii din afara capitalei.  

Comments (0)
Add Comment