Un nou iluminat stradal pentru Bălți – Un punct important din programul viitorului primar Arina Corșicova

Candidatul la funcția de primar al municipiului Bălți, Arina Corșicova, a relatat că, după ce va învinge în turul doi al alegerilor, se va ocupa serios de problema iluminatului stradal. Programul, elaborat împreună cu Marina Tauber și Victoria Șapa, este dedicat modernizării complete a sistemului de iluminare a orașului.

„Implementăm acest program cu sprijinul lui Ilan Șor. Vom începe să lucrăm cu acele cartiere, unde locuitori se plâng de aleile și curțile întunecate. Lumina va apărea chiar și acolo unde nu au existat niciodată piloni de iluminat. Vom acorda o atenție deosebită iluminării străzilor și a zonelor din apropierea grădinițelor, școlilor, clinicilor, farmaciilor și a altor instituții sociale”, a declarat Arina Corșicova.

În Bălți există multe probleme, la care autoritățile actuale închid ochii. În unele zone, Capitala de nord a Republicii Moldova este absolut neîngrijită, iar în altele, chiar abandonată. Prin urmare, noul primar va trebui să muncească din greu pentru a îmbunătăți municipiul, încă din primele zile. Arina Corșicova a confirmat că este pregătită pentru asta.

arina corsicova
Comments (0)
Add Comment